RO: NÉUMĂ, neume, s.f. Semn de notaţie muzicală fără portativ, folosit în evul mediu în cântarea liturgică. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare. – Din fr. neume.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EN: A neume (/njuːm/; sometimes spelled neum)[1][2][3] is the basic element of Western and Eastern systems of musical notation prior to the invention of five-line staff notation.
The earliest neumes were inflective marks that indicated the general shape but not necessarily the exact notes or rhythms to be sung.
Review in RO "După revelația generată de audiția albumului Palimpsest, dospit în imaginația muzicală a lui Robert Nedelcu și Alex Hegyesi, oferit discret on line și în ediție extrem de limitată pe CD și casetă audio, impresionat, am scris, la fel de discret, o recenzie critică. Atunci am sugerat doar, dar acum, cînd impresiile s-au așezat ca zațul cafelei turcești turnată din ibric în ceașcă, pot să recunosc: m-a bîntuit, ascultînd valurile sonore transformate în fluidul muzicii, ca un déjà vu, senzația trăită cînd am absorbit fascinat revărsarea talentului lui Mike Oldfield, dar nu cu debutul lui Tubular Bells - capodoperă irepetabilă - ci cu cea de pe albumul Hergest Ridge. A fost o revelație: muzica românească, mai precis cea creată în acest spațiu etnologic, a atins echivalentul unui Hergest Ridge!
A trecut ceva vreme. Palimpsest a devenit, pot să afirm acum, asemenea cafelei turcești, o adicție fie de pe CD sau de pe casetă audio, cu temele prinse și redate în sonoritățile calde cu frecvențe potrivite stărilor de reverie, o relaxare activă, nicidecum muzak.
Sanscrita melopeică din mintea lui Robert îngemînată cu filonul nomad al lui Shanyio, s-au asociat cu fascinația pentru expresivitatea sunetelor lui Călin Torsan generate de trecerea sufletului prin galeriile acustice ale vremurilor (ne/re)trăite, imaginate. Cosmos + Telur + Curent (de aer cald prin neonul rece) = NEUME. În 2022 am primit, într-un plic transparent un carton pliat, imprimat pe latura exterioară și blanc în interior, discul digital. După ce l-am ascultat de mai multe ori, m-am convins că, așa, cuprins între două suprafețe de carton imaculate, are o relevanță mai puternică decît „împodobit” cu straturi de pagini colorate. Muzica asta nu are nevoie de povești. Este în sine o poveste. Spre deosebire de efectul imediat generat de primul album acesta m-a copleșit altfel, la un nivel al percepției mai solicitant. Poate de aceea am amînat atîta timp o descriere a impresiilor. Erau prea multe elemente segmentate (10 în total), îmi lipsea liantul care să-mi ofere imediat satisfacția destinderii, a comodității sau chiar a abandonului. Temele subtil strecurate, sunetele instrumentelor atît de diferite dar ideal împletite, s-au succedat în reprize dense, cu o mulțime de stimuli. Audiția nu este una facilă dacă urmărești imersiunea în profunzimile simbolurilor. Cum aș putea descrie ce am auzit și simțit din straturile multiple desfăcute și apoi înșiruite și recompuse într-un colaj cu atît de multe elemente distincte, specifice, nelegate între ele dar care, în ciuda aparenței, s-au îngemănat într-un mozaic impresionant.
Nu știu cît de muzicieni (în sens academic) sunt autorii acestor decupaje sonore palimpsestice ale moștenirilor suprapuse imaginației lor muzicale într-o lume surprinsă de curenții ce bîntuie pusta bănățeană dar este foarte multă muzică fixată aici, în cele zece „ehuri” (ecouri?) absorbite, simțite, metabolizate și exprimate prin ingenuitatea sufletului căzut în progresul datului dat. Am impresia că mă număr printre cei puțini aleși să audă această muzică neîncadrabilă stilistic - nu e folclor, nu e electronică sau ambientală, nici jazz, nici contemporană - ce-mi sugerează parcă o navă spațială eșuată din univers și pictată pe zidul unei mănăstiri.
E primăvară iară. Petele de glie rămasă între betoane și asfalt sunt străpunse de firicele verzi. Pe acest fond colorat de pămînt și verdeață vie mi s-au arătat cuvintele poetului:
Cobor - De fapt, aș vrea să urc, urc, și mă bucur! urc și nu mă mai bucur - Cobor, Și nu mă mai pot opri!
Ștefan Dandu (1984)
Aceasta a fost nepovestita poveste a unei expirații muzicale impregnate de iarba locului, de locus periucundus, de berea din Bega, eroismul lui Pavel Chinezu, martiriul lui Gheorghe Doja, o transcendere din realitățile paralele reci ale dezolării în căldura transhumată a fluierului pagubei noastre, cea de toate zilele"
Mimo Obradov
Recorded in 2022.Freidorf, Timișoara, Romania
Cover Design - Dan Voinea
Produced & Copyright Robert Nedelcu & Alexandru Hegyesi
Released on Tape Cassette by Hiss And Groove
hissandgroove.com